Pentru lumea satului transilvănean, data de 26 octombrie nu însemna doar sărbătoarea Sfântului Dumitru. Era Sâmedru, unul dintre marile repere ale calendarului popular, ziua în care se încheia vara pastorală, ciobanii își primeau plata, turmele intrau în perioada de iernat, iar comunitățile începeau simbolic drumul spre sezonul rece. În Transilvania, sărbătoarea era legată și de târguri, muzicanți și de vechile încercări ale oamenilor de a „citi” iarna care urma.
În calendarul popular, anul păstorilor era împărțit între două mari sărbători: Sângiorzul, pe 23 aprilie, și Sâmedrul, pe 26 octombrie.mCentrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” amintește că, de la Sângiorz, oile erau duse la pășunat în munți, unde începea perioada producerii laptelui și a brânzeturilor. La Sâmedru, această etapă se încheia, iar turmele reveneau spre gospodării pentru „iernat”.
Aceeași împărțire a timpului apare și în documentarea etnografică publicată de Institutul Național al Patrimoniului prin CIMEC: Sângiorzul și Sâmedrul împart anul în vara pastorală, între 23 aprilie și 26 octombrie, și iarna pastorală, între Sâmedru și Sângiorzul următor. În legendele populare, cei doi sfinți ar purta chiar „cheile anului”: Sângiorz deschide vara, iar Sâmedru o închide și lasă loc iernii.
Ziua în care se făceau socotelile cu ciobanii
Sâmedrul avea și o dimensiune practică. Era unul dintre momentele în care se încheiau înțelegerile făcute primăvara între proprietarii animalelor și oamenii care îngrijeau turmele. Pe baza cercetărilor etnologului Maria Bocșe, spun cei de la Tradiții Clujene, ciobanii erau acum „sloboziți” și răsplătiți pentru munca din timpul verii. Plata putea consta în haine, cereale, brânză sau bani.
Tot în această perioadă se făceau noi înțelegeri pentru anul următor, fiind tocmiți ciobanii și bacii care urmau să aibă grijă de turme. Sursele etnografice CIMEC confirmă rolul acestei perioade ca moment al „socotelilor”: sfârșitul sezonului pastoral era asociat cu încheierea angajamentelor vechi și stabilirea celor noi, dar și cu târguri și petreceri comunitare.
Târgurile de Sâmedru și ceterașii care își căutau nunțile
În satele din Transilvania, Sâmedrul nu era numai o zi a păstorilor. Era și un important moment social. Maria Bocșe consemnează că în această perioadă aveau loc unele dintre marile târguri ale toamnei. Oamenii veneau din mai multe sate, se făceau schimburi și înțelegeri, iar ceterașii profitau de adunarea comunității pentru a-și demonstra priceperea.
Miza era una foarte concretă: muzicanții apreciați puteau fi arvuniți pentru nunțile care urmau. Astfel, sfârșitul sezonului pastoral devenea, în același timp, o perioadă de rearanjare a relațiilor economice și sociale din comunitate.
Cum încercau bătrânii să afle ce iarnă urmează
Ca multe dintre marile praguri ale calendarului tradițional, Sâmedrul era însoțit și de credințe legate de vreme. În satele transilvănene se spunea că o zi senină de Sâmedru anunța o iarnă mai blândă, în timp ce norii și ploaia erau considerate semne ale unei ierni grele.
Credința apare și în alte colecții etnografice. CIMEC consemnează variante în care o noapte senină și cu lună plină prevestea o iarnă mai ușoară, în timp ce norii, ploaia sau ninsoarea erau interpretate ca semne ale gerului și zăpezilor abundente. Este vorba, desigur, despre meteorologie populară, nu despre o metodă de prognoză în sensul modern.
De ce începeau acum „sfinții bătrâni”
Una dintre cele mai interesante denumiri păstrate în tradiția transilvăneană este aceea a „sfinților bătrâni”. Sâmedrul deschidea un șir de sărbători ale sezonului rece în care intrau apoi Sântandrei, Sânicoară și Crăciunul.
Etnologul Irina Nicolau explică această succesiune printr-o imagine profundă a calendarului țărănesc: pe măsură ce anul se apropie de sfârșit, timpul însuși pare să îmbătrânească. În reprezentarea populară, după sfinții tineri sau războinici ai primăverii și verii apar figurile vârstnice ale toamnei și iernii-Sfântul Dumitru, Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae, apoi Moș Ajun și Moș Crăciun.
Calendarul nu era, așadar, doar o succesiune de date. Pentru omul de la satul, el devenea aproape o ființă vie: se năștea, creștea, îmbătrânea și se reînnoia odată cu trecerea anotimpurilor.
Sfântul Dimitrie și Sâmedrul din calendarul popular
Peste toate aceste credințe și rânduieli pastorale se află sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.
Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, Dimitrie a trăit la Tesalonic și a suferit martiriul pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. În calendarul ortodox din 2026, ziua de 26 octombrie îi este dedicată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și Soborului Sfinților Martiri Militari.
În cultura populară românească, sărbătoarea creștină s-a întâlnit însă cu vechiul calendar al ocupațiilor pastorale. De aici s-a format universul mult mai larg al Sâmedrului: ciobani și turme, socoteli încheiate, târguri, vreme citită după cer și începutul simbolic al iernii.
Pentru comunitățile tradiționale din Transilvania, 26 octombrie era, înainte de toate, un prag. Munca verii se încheia, animalele și oamenii reveneau spre gospodărie, iar satul intra într-un alt ritm-cel al iernii și al marilor sărbători care aveau să ducă anul până la Crăciun.
