Ziua internaţională a muncii, cunoscută şi sub denumirile de Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, este sărbătorită, anual, la data de 1 mai.
Ziua muncii îşi are originea în Statele Unite. În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Muncitorii aveau dreptul doar la o singură zi de odihnă pe săptămână, arată Calagenda. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.
La 1 mai 1886, muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărşăluit pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.
Revendicările muncitorilor din Statele Unite au ajuns în Franţa în 1889, cu ocazia centenarului revoluţiei franceze. La primul Congres al Internaţionalei a II-a întrunit la Paris, la 20 iulie 1889, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, arată cei de la Maitron. Între 1890 şi 1891 au avut loc manifestaţii atât în SUA dar şi în mai multe ţări europene.
În Franţa, la 1 mai 1891, ciocnirile dintre muncitori şi forţele de ordine au dus la zece decese. Cererile erau simple: „8 ore de muncă, 8 ore de timp liber, 8 ore de somn”. Începând din 1919, 1 mai a devenit zi de sărbătoare publică, la această dată fiind ratificată săptămâna de 48 de ore, cu 6 zile lucrătoare. Eliminată temporar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către mareşalul Pétain, 1 Mai a redevenit sărbătoare publică în 1947, conform francezilor de la Calagenda.
Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles. De atunci, an de an, la 1 Mai, muncitorii au avut prilejul să-şi exprime public cererile privitoare la condiţii mai bune de muncă şi la salarii decente, scrie India Today.
Preşedintele american Grover Cleveland (1885-1889; 1893-1897), îngrijorat de ameninţarea politică a acestei sărbători create de socialişti, a decretat în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Preşedintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeaşi politică, declarând această zi drept Ziua loialităţii în SUA, potrivit. Şi Canada sărbătoreşte Ziua muncii, începând din 1894, în prima zi de luni a lunii septembrie, notează The Canadian Encyclopedia.
În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti, iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. După 1990, această zi este sărbătorită prin organizarea de concerte, plimbări cu bicicleta, ieşiri la iarbă verde, diverse activităţi festive, concursuri pentru copii etc.
Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care şi România. Pe de altă parte, în multe alte ţări, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale.
Comments 1